2027 Circuit Portugalia: Lisabona si sejur in Madeira

WhatsApp Facebook
Salvează la favorite
8 zile / 7 nopti Avion
2027 circuit portugalia: lisabona si sejur in madeira 1
Plata securizata Consultanti dedicati Confirmare rapida

Itinerariu

Ziua 1
Lisabona. Tur de oras (inclus).
Mic dejun. Dimineata, veti descoperi Lisabona intr-un tur panoramic cu autocarul, completat de o plimbare pietonala in zona centrala. Traseul va poarta prin Baixa, centrul istoric al orasului, cu piete elegante, cladiri impunatoare si atmosfera specifica capitalei portugheze.
Veti ajunge apoi in cartierul Alfama, una dintre cele mai vechi zone din Lisabona, cunoscuta pentru stradutele inguste, casele traditionale si farmecul local. Programul continua spre Piata Comertului (Praca do Comercio), una dintre cele mai reprezentative piete ale orasului, aflata in apropierea raului Tejo.
In centrul orasului, veti avea parte si de o degustare de Ginjinha, lichior traditional de visine.
Cazare in Lisabona la VIP Exclusive Hotel 3* sau similar.

Ziua 2
Lisabona. Optional, cartierul Belem.
Mic dejun. Timp liber la dispozitie sau, optional, excursie de jumatate de zi in Lisabona, dedicata cartierului Belem, zona legata de perioada marilor descoperiri geografice portugheze.
Dimineata, plecare cu autocarul spre cartierul Belem. Veti vizita biserica Manastirii Jeronimos (interior), unul dintre cele mai importante monumente din Lisabona, precum si Turnul Belem (exterior), simbol al orasului si al epocii marilor exploratori portughezi.
Programul include si o degustare de pasteis de nata, celebrele tarte portugheze cu crema de ou. In jurul orei 13:00, vizita se incheie in centrul orasului, de unde intoarcerea la hotel se face individual. Timp liber la dispozitie pentru plimbari, vizite individuale sau activitati la alegere.
Cazare in Lisabona la VIP Exclusive Hotel 3* sau similar.
Nota: Excursia optionala include transport cu autocar local de la hotel spre cartierul Belem, ghid local vorbitor de limba engleza, insotitor de grup vorbitor de limba romana si degustare de pasteis de nata. Intoarcerea la hotel se face individual.

Ziua 3
Lisabona. Madeira (zbor direct).
Mic dejun. Transfer la aeroportul din Lisabona pentru zborul direct spre Madeira. La sosirea pe insula, transfer la hotel pentru cazare.
Timp liber la dispozitie pentru o prima plimbare si pentru a descoperi atmosfera din Funchal, capitala insulei, cu gradini, vegetatie bogata si peisaje spectaculoase.
Cazare in Funchal la Hotel Windsor 4* (www.hotelwindsorfunchal.com-hotel.com ) sau similar.

Ziua 4
Funchal. Tur de oras inclus. Optional, Gradinile din Funchal.
Mic dejun. Dimineata, programul include un tur pietonal in centrul orasului Funchal. Veti admira Teatrul Municipal Baltazar Dias (exterior), construit in secolul al XIX-lea dupa modelul teatrelor italiene.
Turul continua cu vizita la Catedrala din Funchal (interior), unde veti putea admira tavanul cu influente maure, recent restaurat. Veti ajunge apoi in Piata Municipala (Praca do Municipio), unde se afla Primaria din Funchal (exterior), gazduita intr-un fost palat din secolul al XVIII-lea. In curtea interioara pot fi admirate placile decorative Batistini si fantana decorata cu statuia din marmura Leda si lebada.
Traseul continua pe Rua Fernao de Ornelas, strada cunoscuta pentru magazine, cafenele si fabrica de broderii Bordal, pana la Piata Fermierilor (Mercado dos Lavradores). Aici veti descoperi standuri cu fructe, legume si produse locale, zona pietei de peste si atmosfera specifica pietei. La etaj, programul include o degustare de 5 fructe tropicale.
Dupa-amiaza, timp liber la dispozitie sau, optional, excursie de jumatate de zi la unele dintre cele mai frumoase gradini din Funchal. Veti vizita Gradina Botanica din Funchal (interior), cunoscuta pentru colectiile variate de plante endemice si specii aduse din diferite regiuni ale lumii. In functie de timpul disponibil, se poate vizita si Muzeul de Stiinte ale Naturii din Funchal (se achita la fata locului, 5 euro/persoana).
Programul continua cu Gradinile Quinta Vigia (interior), parte a resedintei oficiale a Presedintelui Madeirei, unde veti admira Capela Nossa Senhora das Angustias (exterior) si panorama asupra portului din Funchal. Excursia se incheie cu o plimbare prin Parcul Santa Catarina, un parc elegant cu flori, arbori exotici si statuia lui Cristofor Columb.
Cazare in Funchal la Hotel Windsor 4* sau similar.
Nota: Excursia optionala include transferuri cu autocar local, ghid local vorbitor de limba engleza, insotitor de grup vorbitor de limba romana si biletele de intrare la Gradina Botanica si Gradinile Quinta Vigia.

Ziua 5
Funchal. Excursie optionala - Vestul insulei cu piscine vulcanice si platoul Paul da Serra (pranz cu specific local inclus).
Mic dejun. Timp liber la dispozitie sau, optional, excursie de o zi in partea de vest a insulei Madeira, o zona spectaculoasa, cunoscuta pentru satele sale traditionale, peisajele spectaculoase si atractiile naturale unice. Prima oprire va fi in Camara de Lobos, un sat pescaresc, devenit faimos dupa ce Winston Churchill l-a ales ca sursa de inspiratie pentru unele dintre picturile sale. Aici veti descoperi stradute decorate cu lucrari artistice colorate, realizate cu imaginatie de copiii din comunitate. Tot aici, aveti ocazia sa degustati celebra poncha, o bautura traditionala locala preparata din rom, miere si suc de lamaie, cu origini chiar in acest sat. Traseul continua de-a lungul coastei sudice, catre Ribeira Brava, unde veti vizita Mercado Municipal da Ribeira Brava, o piata traditionala cu produse locale, precum si Biserica Sao Bento, un important lacas de cult din regiune.
Se continua spre nord, catre Sao Vicente, localitate cu farmec autentic, considerata capitala regiunii nordice. De aici, excursia urmeaza spectaculoasa coasta nordica, cu peisaje impresionante, adesea comparate cu cele din Hawaii. Destinatia principala a zilei este Porto Moniz, unde veti vizita celebrele piscine naturale formate in roca vulcanica, un loc spectaculos si unic. Aici va veti bucura de un pranz cu specific local (meniu cu 3 feluri: paine si unt, fel principal la alegere, desert, apa, cafea si o bautura la alegere), servit intr-un cadru relaxant si pitoresc. Dupa masa, traseul urca spre platoul Paul da Serra, aflat la o altitudine de 1.500 m. In drum spre Funchal, ultima oprire va fi in Ponta do Sol, un sat cochet si linistit, asezat pe malul oceanului.
Cazare in Funchal la Hotel Windsor 4* sau similar.
Nota: Excursia optionala include transferuri cu autocar local, pranz, degustare de poncha, ghid local vorbitor de limba engleza si insotitor de grup vorbitor de limba romana.

Ziua 6
Funchal. Excursie optionala - Estul insulei: Pico do Arieiro, Santana si Ponta de Sao Lourenco.
Mic dejun. Va propunem o excursie optionala in partea de est a Madeirei, o zona cu relief spectaculos, sate traditionale si privelisti memorabile. Ziua incepe cu deplasarea catre Pico do Arieiro (1.818 m), al treilea cel mai inalt varf al insulei. Traseul continua catre Ribeiro Frio, unde veti face o plimbare relaxanta de aproximativ 25 de minute pe o levada (canal traditional de irigatie insotit de carare) pana la punctul panoramic Balcoes, cu vedere asupra vaii impadurite si lanturilor muntoase din nord. In continuare, veti ajunge in Faial, un sat linistit situat intre munti si ocean, cunoscut pentru peisajele sale verzi si podul arcuit care traverseaza raul din vale. Veti continua apoi catre Santana, renumit pentru faimoasele casas de colmo, case traditionale triunghiulare, viu colorate si acoperite cu paie, considerate un simbol al arhitecturii rurale madeireze. Dupa-amiaza, traseul continua prin Porto da Cruz, cu o oprire langa Penha dAguia (Stanca Vulturului), urmata de o vizita la distileria traditionala Engenho do Norte, unde se produce rom local.
Excursia se incheie spectaculos in capatul estic al insulei, la Ponta de Sao Lourenco, un promontoriu salbatic de unde se pot admira ambele tarmuri, nordic si sudic, intr-un peisaj natural de exceptie.
Cazare in Funchal la Hotel Windsor 4* sau similar.
Nota: Excursia optionala include transferuri cu autocar local, plimbarea pe levada pana la Balcoes, vizita la fabrica de rom Engenho do Norte, ghid local vorbitor de limba engleza si insotitor de grup vorbitor de limba romana.

Ziua 7
Funchal. Bucuresti (zbor cu escala).
Mic dejun. Eliberarea camerelor si transfer la aeroportul din Madeira pentru imbarcare pe zborul spre Bucuresti, cu escala la Zurich. Decolare din Funchal la ora 10:20 (LX8265 10:20 - 15:15). Continuare cu zborul Zurich - Bucuresti, cu decolare la ora 21:45 si sosire la Bucuresti ziua urmatoare, la 01:05, ora locala (LX1886 24:45 - 01:05). Noapte la bordul avionului.
*Orarul de zbor este cu titlu informativ si poate suferi modificari pana la data plecarii.

NOTE IMPORTANTE:
- Tariful este calculat pe persoana, loc in camera dubla/twin, pentru un grup de minimum 20 persoane. Pentru un grup de 14 - 19 persoane, tariful se majoreaza cu 100 euro/persoana.
- Persoanele inscrise in regim de partaj vor achita suplimentul de camera single in situatia in care, pana la data limita de confirmare a locurilor, nu se confirma un/o partener/a de camera.
- Programul circuitului poate suferi modificari in functie de orarele de zbor si transport local, conditiile meteo, evenimentele locale sau alte situatii independente de organizator. Daca anumite vizite nu pot fi realizate conform programului initial, acestea vor fi reprogramate sau inlocuite cu vizite alternative, fara a afecta serviciile incluse.
Ziua 8

Descriere

Va invitam sa descoperiti eleganta orasului Lisabona si frumusetea naturala a insulei Madeira, intr-o calatorie in care istoria, traditiile locale si peisajele spectaculoase se imbina cu momente de relaxare.
In luna mai, Madeira imbraca haine de sarbatoare, odata cu Festivalul Florilor, unul dintre cele mai indragite evenimente ale insulei. Funchalul se umple de culoare, aranjamente florale si strazi impodobite, iar atmosfera calda a primaverii transforma fiecare plimbare intr-o bucurie.
Un program cu povesti frumoase, locuri deosebite si amintiri de pastrat, completat in luna mai de farmecul aparte al Festivalului Florilor.

DOCUMENTE DE CALATORIE NECESARE (Valabil pentru persoane cu varsta peste 18 ani):
PASAPORT valabil pe toata perioada calatoriei.
CARTE DE IDENTITATE TIP CI/CEI valabila pe toata perioada calatoriei:
-MODEL VECHI CI format mare, laminat (emis din 1997)
-MODEL BIOMETRIC CU CIP (CEI) format mic, tip card
IMPORTANT: modelul nou BIOMETRIC FARA CIP nu poate fi utilizat pentru trecerea frontierei, fiind obligatoriu PASAPORTUL
Conditiile de mai sus sunt valabile la momentul publicarii programului si se pot modifica pana la data plecarii.

CONDITII DE PLATA:
La inscriere se achita un avans minim de 30% din valoarea totala a pachetului, nerambursabil in caz de anulare de catre turist.
Diferenta se achita cu cel putin 60 de zile inainte de data inceperii excursiei.

Circuit Portugalia - Lisabona si sejur in Madeira
Plecare speciala in luna mai: Madeira - Festivalul Florilor
8 zile

Păreri de la călători

Recenzii

Cum a fost?

2027 Circuit Portugalia: Lisabona si sejur in Madeira

0 / 40

Apare pe site după ce o citește un coleg.

Încă nu există recenzii pentru acest produs.

Fii primul care scrie una — ajută pe cine caută după tine.

Nicio recenzie pentru acest circuit deocamdată.

Preturile afisate sunt informative si pot varia in functie de data plecarii, tipul camerei si disponibilitate. Pentru informatii actualizate, va rugam sa efectuati o cautare sau sa ne contactati.

Disponibilitatea ofertelor se schimbă rapid, de aceea toate ofertele sunt valabile în limita locurilor disponibile. Pot apărea diferențe între tarifele sau detaliile afișate pe site și cele comunicate de agenție; în astfel de situații sunt valabile întotdeauna informațiile confirmate de agenție.

În unele cazuri, clasificarea unităților de cazare afișată pe site este una proprie și are rolul de a oferi o orientare asupra calității generale a proprietăților din ofertă. Touroperatorii folosesc de regulă propriile clasificări, construite pe baza experienței clienților și a evaluărilor echipelor lor din țară și din străinătate. Acolo unde există, clasificările oficiale sunt acordate de autoritățile fiecărei țări, după standardele locale.

Văzute recent

Powered by TravelOS
WhatsApp

Folosim cookies pentru a asigura functionarea corecta a site-ului si, cu acordul tau, pentru analiza si marketing. Afla mai multe